Cătălin Pavel

Am căutat odată pe Google „Perșii Eschil” și deasupra listei de link-uri albastre, care arată întotdeauna cumva dezordonat, ca niște cărți așezate vraiște într-o bibliotecă, mi-a apărut scris, mare, cu bold, Did you mean Persil? Mai tot văzusem asemenea derapaje, dar din ziua aia m-am hotărât să mi le și notez. O să comentez aici câteva din ele. Nu pretind că sunt din cale-afară de amuzante sau de miezoase, dar toate sunt autentice. Cred că merită trecute în revistă măcar pentru nuanțele involuntare ale sugestiilor oferite de cel mai puternic motor de căutare online, cu franchețea lor ba simpatică, ba stupidă.

De pildă, în cazul Persilului, hai să zicem că nu trebuie neapărat să percepi această sugestie ca pe o negustorie obtuză, ci ca pe o dorință de a ajuta, de a face bine, care n-ar trebui să te indispună, oricât ar călca în străchini. Nu e exclus ca niște detergent să-ți facă trebuință fără întârziere, doar că tu nu reușești să te exprimi prea bine… Altădată caut betyls in Minoan art, idoli de piatră în arta din Creta, acum vreo patru mii de ani. Did you mean Beatles in Minoan art? Nici aici nu te poți supăra. Copiii spun lucruri trăznite. Dar de multe ori, tonul e ceva mai țipător. Caut Troy vi late, faza târzie a unui nivel arheologic de la Troia, numerotat ca al șaselea (sfârșitul epocii bronzului). Did you mean Troy violate? Aici deja simți că ți se atribuie puțin prea repede interese pe care nu le ai. După obscen, e normal să vină macabrul. Caut early Roman, ceva legat de imperiul roman timpuriu. Did you mean eerie Roman?, imperiul roman sinistru. Întrebarea did you mean, în varianta Google, are un metabolism bizar. Menită, chipurile, să-ți iasă în întâmpinare, să te ajute, sfârșește prin a te vexa. (Mai nou, ceva mai frecvent este mesajul showing results for…, dar ideea e aceeași).

În paranteză, adaug aici o atitudine și mai radicală, a auto-correct-ului (sau a spell check-ului), unde vorba pe care ai scris-o e îndreptată automat, adică Persilul ți se pune direct în traistă, fără parlamentări. Scrii despre imperiul persan al Ahemenizilor, iar cuvântul Achaemenid este dintr-o dată, sub ochii tăi, preschimbat în cheapened, ieftinit. Aia trebuie să fie! A scris și la ziar! Altădată scrii despre relația (la modă, ce-i drept) dintre istorie/arheologie și multiplicitatea trecuturilor cu relevanță actuală, și brusc în pasts that matter in the present corectorul automat pune pasta that matter in the present.

Revin la Google cu încă vreo două exemple similare, și ele cât de cât legate de cercetarea academică. Caut ceramologists și sunt întrebat daca nu mă refer de fapt la cosmetologists. Caut gnoseological și sunt întrebat dacă nu vreau să spun gynecological. E o aplecare pragmatică aici, o orientare către urgența vietii cotidiene. Vine și rândul Troiei, deocamdată e vremea pentru spaghete. Nu ne apucăm să prezentăm ce ediții avem din filosofii cunoașterii, când omul poate e bolnav, sărăcuțul! Cea mai frumoasă variantă de încurcătură (ar fi bine dacă ar fi toate așa) am întâlnit-o când am căutat cândva artifacts, cred pentru a vedea care grafie e mai populară în engleză, artifacts sau artefacts (pare-se, prima e americană, iar a doua britanică). Așadar: artifacts? Did you mean arctic fox?

Încă ceva despre căutări mai scriitoricești. Caut pe Google „șpalturi”. Did you mean spălături? Aici cel puțin sugestia era tot din paradigma românească, dar de-o eficientă trivialitate. Am început să râd (strâmb) când am căutat odată pe Amazon „A șaptea parte din lume”, titlul primului meu roman. Do you mean A Santa party in time? Când încropeala asta e considerată mai plauzibilă decât cartea ta, te simți pus binișor la locul tău. O penitență neașteptată, a cărei parte bună e musai s-o acceptăm. Mai departe: am căutat (confiteor) pe worldcat.com „Cătălin Pavel”. Do you mean Catalan novel? Asta măcar era o sugestie tot din tărâmul literar, și-apoi am toată încrederea în romancierii din Barcelona… Cum se vede, din aproximare în aproximare, până la urmă mașinile reușesc să te definească. Dacă nu cumva cauți o pagină de Facebook, faci click pe nume și primești următorul mesaj: Wrong C.P.? Asta îți oferă, nitam-nisam, abisala perspectivă că poate ești pur și simplu C.P.-ul greșit. Zăpăceală ontologică. Nu se știe dacă ești ființa umană corectă… Cu spell check-ul setat automat pe engleză, lasă că ce vrei să spui e tulbure, dar însăși limba ta rămâne de stabilit. Te trezești că vorbele românești sunt puse în patul unui Procust britanic: „Câmpulung Muscel” devine, evident, „Câmpulung muscle”; „obosit” devine „oboist”. Încă una, despre poezii: site-ul dicționarului Merriam Webster oferă serviciul îndoielnic de a ne sugera cu ce rimează cuvintele pe care tocmai le-am căutat. Mi-am notat sugestia de la „epistemic” – era una singură: emphisemic. Ce reverie, să te gândești cum curge, ce zice, poezia în care „epistemic” rimează cu emphisemic!

Uneori împleticelile astea sunt inofensive, alteori sunt veninoase. Cauți intercure (intervalul între două cicluri de chimioterapie, în franceză) și Google întreabă, did you mean intercourse? E ceva totuși infernal în comunicarea unde tu întrebi de gnoseologie și ești trimis la ginecologie, tu ceri informații despre chimio și ți se recomandă un bordel. E o lume scrisă la patru mâini de J.K.Toole și Boris Vian, din care însă s-au extras și umorul și umanismul, o lume în care suntem făcuți din opțiuni și meniuri, după principiul alles in eine Schublade. O lume în care suntem fie clienți, fie pacienți.

N-am înnebunit să mă cert cu robotul că nu mă iubește. Dar oricât m-aș gândi că sugestiile Google nu sunt nimic mai mult (?) decât o reflecție a căutărilor celor mai frecvente ale utilizatorilor săi, nu poți să nu vezi în ele ceva simptomatic pentru non-dialogul post-modern din jurul nostru, pentru nesfârșita lui inadecvare și pripeală. Abia deschizi gura: ghișeul 4! N-ai intrat bine în magazin: avem exact ce vă trebuie! Nu mai veni cu nuanțe! Persil? S-au ieftinit Ahemenizii! Iar dincolo de negustorie, e nuca în perete, moftul dada, rămas însă fără nicio miză. „Arde la etajul 5!”, zici tu. „Numele și data nașterii, vă rog!”, ți se răspunde. Trei? Vrei să spui șapte? Te cuprinde, în cel mai bun caz, melancolia.

Apropo de asta, am căutat odată textul unui poem celebru al lui Eluard, adieu tristesse bonjour tristesse, și am primit următorul link bonus: ads related to tristesse. Evident, vom lăsa totul și vom vedea niște reclame – și încă legate de produsul „tristețe”!

Aștept de la Google mesaje cu adevărat absurde, cum ar fi: did you mean „vreau să închid computerul și să citesc o carte”?