Medeea Iancu

 
 
Medeea Iancu este poetă și regizoare. Cel mai recent volum de poeme este Delacroix este tabu: suita romînească (CR, 2017)

Mă duc în orice mediu

Nu cred în inspirație. Cred însă că lucrul determinant este vederea, puterea de a observa, de a filtra, de a fi mereu conștient de sine, de sensuri și de ce se întîmplă în jur. Cred în puterea de a observa straturile realului și limbajului.

E foarte important pentru mine ca atunci cînd scriu să redau realitățile lumii în care trăiesc, realități trecute sau actuale care mă afectează. Limbajul este important și el pentru că limbajul se modifică în funcție de schimbările societății. Sînt foarte atentă la aceste schimbări, ale societății și lumii. De obicei scriu noaptea. Notez pe parcursul zilelor cuvinte, expresii, culori, sunete, orice element care îmi pare important pentru construirea situației, atmosferei, relațiilor, ritmului etc. Fiecare poem cere alt nivel de implicare, schimbare, conștientizare. Mă duc în orice mediu, chiar cel opus situației pe care vreau să o exprim. Conexiunile în limbaj se pot întîmpla nu doar în mediul propice, ci și în cel ostil. Etapa aceasta e foarte importantă pentru mine.

Am trecut prin diverse research-uri pentru poemele pe care le-am scris, filme documentare despre viol, abuz, hărțuire, mărturii ale victimelor sau ale agresorilor, semnale pe mare, vederea la șoimi, femeia în filmele lui Hitchcock (pe care îl ador), isteria în literatură sau film etc. Nu mă apuc niciodată să scriu neștiind despre ce vreau să scriu.

A doua etapă este găsirea ritmului pentru situația despre care vreau să scriu. Fiecare situație are ritmurile ei: create, date, colective. Ritmul depinde de tipul de relație pe care vreau să îl creez. Cînd am toate elemente strînse, mă apuc de scris. Contează foarte mult cu ce vers încep, așa cum și în cazul unui roman prima frază este determinantă. Sînt atentă cum structurez poemul și dincolo de structura lui propriu-zisă, și pagina, spațiul paginii devine element determinant. Pagina nu este doar un suport, face parte din poem. Întreg acest proces se poate schimba, complica, bloca, în general încerc să rămîn deschisă la orice element/ sursă care m-ar putea ajuta, iar pentru asta observarea este vitală. Cum eu am pornit, declanșat acest proces, îl pot opri, bloca, deraia, distruge pentru a găsi alte sensuri.

Vocea/ vocile și individualul, particularul, personalul sînt necesare și cîteodată ofer o anumită îngrădire poemului pentru a vedea cît rezistă, cît suportă limbajul distorsiunea. Diferențele, discordanțele dintre limbaje mă preocupă și le includ. Nu cred că trebuie exclus niciun limbaj sau bagatelizat. Folosesc orice cădere a limbajului, pentru că dincolo de devalorizare, el poate fi reajustat. Limbajul trebuie să fie la fel de periculos, riscant precum situația dată, creată. Nu mă interesează să scriu conform criteriilor, standardelor altora. Poemul, limbajul trebuie să elibereze, să construiască libertatea și conștiința. În această chestiune, autocenzura joacă un rol important de conștientizarea căreia depinde poemul. Îndoiala, și ea, aduce sensuri noi.
Orice intervenție în vorbire, fie că este tăcere, gest, sunet, crește gradul de pericol al poemului.