Menno Wigman
Menno Wigman s-a născut pe 10 octombrie 1966, la Beverwijk, în provincia Olanda de Nord. După studii de limbă și de literatură neerlandeză la Universitatea din Amsterdam, a lucrat ca jurnalist, redactor, buchinist și traducător (Charles Baudelaire, Gérard de Nerval, Else Lasker-Schüler, printre alţii). În 1990, Wigman a devenit unul dintre cofondatorii grupului punk Human Alert, al cărui baterist avea să fie un întreg deceniu. Ambianţa fundamentală a volumului său de debut, Vara toate orașele put (1997), este evident impregnată de poezia fín de siècle. În 2006, cu ocazia evenimentului „Ziua poeziei“, a scos o plachetă de zece poeme, Lumea seara, cu un tiraj de 15.000 de exemplare. Pe lângă volumele de poeme, a publicat în 2006 Azilul, jurnalul celor trei luni petrecute la alienaţii mintal de la Den Dolder, ca scriitor în rezidenţă, iar în 2010, Scăpaţi-ne de poeţi, un volum cu eseuri despre poezie. În 2016, a publicat un ultim volum: Neglijent cu fericirea, scris după brusca sa spitalizare, cauzată de insuficiență cardiacă. S-a stins din viaţă pe 1 februarie 2018, la Amsterdam.
Noi, traducătorii, am preluat „frumosul gest” și i-am adus un ultim omagiu cu această carte
Recent, la Editura Tracus Arte a apărut antologia Pământule, să nu fii dur!, de Menno Wigman, traducere din neerlandeză de Doina Ioanid și Jan H. Mysjkin. Traducerea acestei cărți a fost subvenționată de Fundația Neerlandeză pentru Literatură (Nederlands Letterenfonds). Andra Rotaru a dialogat cu Doina Ioanid și Jan H. Mysjkin, traducătorii acestui volum:
Menno Wigman a devenit un clasic. De-a lungul timpului, pe lângă munca la propriile volume de poezie, a tradus poeți francezi și germani, a fost cofondator al grupului punk Human Alert și bateristul acestuia, jurnalist, redactor și buchinist. De la un volum la altul, Wigman a ajuns să se desprindă tot mai mult de biografia sa, iar la final, aceasta nu a ratat ocazia de a se autoinsinua – în 2014 află că suferă de o boală incurabilă, iar moartea redevine laitmotiv în poezia sa. Antologia de față cuprinde texte din Vara toate orașele put (1997), Negru precum caviarul (2001), Aceasta este ziua mea (2004), Numele meu este Legiune (2012), Neglijent cu fericirea (2016), precum și poeme postume. Ce te-a atras pe tine la poezia lui Wigman? Când l-ai descoperit?
Jan H. Mysjkin: Cred că prima carte de Menno Wigman pe care am citit-o a fost o traducere făcută de el. Poëziekrant / Jurnal de Poezie mi-a cerut în 1998 să scriu o recenzie despre Wees altijd dronken! / Fii mereu beat!, o antologie de poeme în proză fin de siècle din Franța. Fiind eu însumi traducător din franceză, am fost impresionat de selecția textelor, precum și de calitatea traducerilor. În mai 2002, Institutul Neerlandez din Paris a organizat o seară de lectură cu 4 tineri poeți traduși de 4 traducători diferiți. Am fost întrebat pe care dintre ei vreau să-i traduc, și-atunci am răspuns fără ezitare: „Pe Menno Wigman”. Și am continuat să-l traduc, apoi mi-a devenit prieten și am discutat mereu împreună despre traduceri.
Doina Ioanid: L-am descoperit cu mulți ani în urmă, cînd traducătorul meu, Jan H. Mysjkin, care l-a tradus din neerlandeză în franceză, mi-a dat volumul L’affliction des copyrettes, apărut la Editura Cheyne. Mi-a plăcut și am scris o mică recenzie în franceză despre carte, care a fost publicată în revista Septentrion. Cred că era prin 2010 sau 2011. Poemele sale mi s-au părut lucide, triste, în căutarea unei tandreți pierdute. În căutarea unei plenitudini a ființei, după care tînjește în aproape toate poemele, fără să devină lacrimogen. Mi-a plăcut atitudinea sa critică față de consumism, față de mimetismul dezolant, față de viața plată pe care societatea contemporană ți-o vâră pe gât. Mi-au plăcut imaginile și atmosfera din poeme. Iar mai târziu, am descoperit alte poeme, în care se apropie de ceilalți necunoscuți, de cei morți, dispăruți, fără rude.
O mare influență asupra sa, printre alții, au avut-o Gottfried Benn și Baudelaire. Atunci când se simt influențe din literatura germană și franceză, ai căutat să citești sau să recitești și „poeții blestemați din secolul trecut” pentru a te apropia mai mult de textele lui Wigman? Care au fost provocările acestei traduceri?
Jan H. Mysjkin: Fiecare scriitor este format de lecturile sale, dar apoi trebuie să-și găsească propria voce, ceea ce în cazul lui Menno, s-a întâmplat încă de la debutul său oficial cu ’s Zomers stinken alle steden / Vara toate oraşele put. Menno nu este nicidecum un imitator al lui Baudelaire sau Rilke, chiar dacă se pot regăsi ecouri ale acestor autori și ale altora. Astfel, poemul „Mereu ea” amintește de „À une passante” de Baudelaire – e vorba în ambele cazuri de o femeie întrevăzută pe stradă, dar forma poetică e diferită. În operele sale complete, se găsește un poem „liber după Rilke” și un altul „după Gottfried Benn”. Dar nu sînt numai simboliști francezi și expresioniști germani. Astfel, versul „Am văzut cele mai mari spirite ale generaţiei mele / sângerând pentru o revoltă care nu venea…” reia primul vers din „Howl” al lui Allen Ginsberg, figură de provă a Beat Generation: „I saw the best minds of my generation destroyed by madness…”. Și dacă sînt mottouri de Rilke și Rimbaud, există altele de Johnny Rotten, frontman al celor de la Sex Pistols, pe care-l cunoștea foarte bine ca muzician punk.
Doina Ioanid: De apropiat, m-am apropiat direct de poezia lui Menno Wigman, căci influențele despre care vorbești au fost topite într-o magmă poetică nouă. Niciodată n-am avut impresia unui déjà vu, ci a unei poezii personale puternice, proaspete, vibrante. E drept că există un soi de reverberație a unor versuri din Baudelaire sau Allen Ginsberg, de exemplu. Un soi de dialog peste timp. Cred că provocarea a fost să redăm expresiile poetice imagistice, metaforele foarte concentrate, așa încât să nu sune stângaci sau forțat în română. După cum, n-a fost ușor să păstrăm ritmul și tonalitatea poemului, registrele verbale diferite care se întâlnesc în poezia sa. Dar împreună cu Jan am reușit. Și cum mi-ai spus că ți-a plăcut mult volumul, deduc de aici că e o traducere bună.
În poemele sale, metrica este întotdeauna prezentă, fapt care decurge din experiența sa de muzician, de baterist. Ce alte particularități ai observat? Wigman punea mare preț pe eufonie, ritm, subversivitate, mesaj… Se poate spune și că era un poet conservator?
Jan H. Mysjkin: În Țările de Jos, în anii ’80 au apărut poeți postmoderniști, pe când alții se întorcea spre o poezie premodernistă, de parcă Baudelaire și Rimbaud n-ar fi existat. Când Menno și-a făcut debutul, era în afara acestor mișcări rivale. Voia să scrie într-o manieră limpede, ceea ce-l apropia de formele convenționale, dar fără rigiditate, căci n-a mers până la a forța poemul într-o metrică și schemă de rime prestabilite. În plus, poeții premoderniști din Țările de Jos aveau oroare de lumea modernă, în timp ce Menno aborda subiecte precum xeroxul, groapa de gunoi, Burger King-ul sau reactorul nuclear de la Petten. Menno „era un poet clasic al subiectelor non-clasice”, așa cum spunea un contemporan al lui Baudelaire despre Les Fleurs du mal. Ceea ce-i conferă originalitate poeziei lui Menno Wigman.
Doina Ioanid: Menno Wigman a adus în poezia sa multiple caracteristici ale altor arte, printre care muzica, vizualul, fotografiile vechi făcute de poliție, concentratul narativ. Ritmul este foarte important pentru el, iar mesajul oricât de subversiv sau critic nu este genul de răcnet social, ci mereu aliat cu o imagine, cu o expresie puternică. Menno Wigman este un novator, nicidecum un poet conservator.
Menno Wigman este unul dintre cei mai complecși poeți neerlandezi. Cât de cunoscută este opera sa în afara spațiului neerlandez? Apariția acestui volum în România este, cu siguranță, un eveniment editorial!
Jan H. Mysjkin: Încă din timpul vieții, Menno a putut să se bucure de volumele traduse. Traducerea mea în 2010, L’affliction des copyrettes, a deschis seria. Apoi au venit traducerile în germană, engleză, spaniolă și poloneză. Anul acesta au fost patru traduceri sub formă de carte, printre care Pământule, să nu fii dur!, toate făcute de oameni care l-au tradus înainte de dispariția sa. Menno a luat parte la „De eenzame Uitvaart” / „Funeralii singuratice”. Proiectul realizat de un grup de poeți constă în scrierea unui poem pentru o persoană înmormântată fără familie, fără prieteni. E ceea ce-am numit „frumosul gest al poemului”. Totuși, înmormântarea sa la Zorgvlied din Amsterdam n-a fost nicidecum solitară. Dar noi, traducătorii, am preluat „frumosul gest” și i-am adus un ultim omagiu cu această carte. Titlul volumului în română este cum nu se poate mai potrivit.
Doina Ioanid: Nu știu exact cît de cunoscută este opera sa în afara spațiului neerlandez. Bănuiesc că în privința traducerilor sînt încă multe de făcut. Da, cred că putem spune că este un eveniment editorial. Avem ocazia de-a citi și auzi o poezie care s-a impus prin profunzimea, complexitatea și sonoritatea ei specifică. Adică, e vorba de o voce poetică inconfundabilă.
Antologia de față cuprinde selecții din volumele lui Wigman și poeme postume. Înainte de debutul oficial din 1997, poetul a debutat în 1985 cu volumul Two poems, Mercator Pers, scos într-un tiraj mic. E recognoscibil în aceste 12 pagini Menno Wigman de mai târziu? După cum el însuși declara într-un interviu în 2018, „de abia în urmă cu 3-4 ani mi-am găsit propria voce”.
Jan H. Mysjkin: Redactorii Verzamelde gedichten / Poeme – opere complete n-au inclus poemele pe care le-a publicat pe când era elev de liceu, în afară de Two poems și Van zaad tot as / De la sămânţă la cenuşă, publicate pe când avea 17 ani. Iată cum își justifică ei hotărârea: „Pe cât de curios ar putea părea și în ciuda tematicii morții și a declinului deja recognoscibile și excepționale pentru vârsta sa, noi le considerăm opere de tinerețe, pe care le-a lăsat în urma sa”. Pot să dau mărturie că Menno însuși nu ținea să le vadă reeditate.
Cum crezi că va fi receptată poezia lui Wigman în spațiul literar românesc astăzi?
Jan H. Mysjkin: Dacă Menno ar fi scris în română, cred că și-ar fi găsit locul în „Generaţia 2000”, alături de poeți precum Claudiu Komartin, Cosmin Perţa și Radu Vancu.
Doina Ioanid: La capitolul ăsta, e de lucrat. Românii stau cam prost cu lecturile poetice. Iar când vine vorba de un poet străin necunoscut în spațiul nostru, nu e ușor să-l impui. Dar poezia lui Wigman este una puternică, care va răzbi. Cred că ar trebui să scoatem mai mult poezia în lume, s-o scoatem în stradă, la întâlniri cu oamenii, cu potențialul public. Ducă-se pandemia, vină poezia!
Dacă ar fi încă printre noi, ce ți-ai dori să-l întrebi?
Jan H. Mysjkin: Ce mai faci, prietene? Cum o mai duci?
Doina Ioanid: Dar cu sănătatea și dragostea cum mai stai?
