Cătălina Matei (n. 1988, București) a absolvit cursurile Facultății de Litere din cadrul Universității Naționale din București și ale Facultății de Interpretare Muzicală (UNMB). Apoi s-a răsucit și a urmat cursurile de Teoria literaturii și literatură comparată (Universitatea Națională din Buc.).

A câștigat câteva concursuri literare, unul dintre ele având ca urmare debutul ei la editura Tracus Arte în 2014, cu volumul de poezii Lanul cu sârme întinse. După ce a făcut subtitrări, a fost profesoară de română și de pian. În prezent, este redactor-șef la editura Tracus Arte. A tradus articole de teorie literară, un roman pentru adolescenți și, recent, împreună cu Diana Geacăr, antologia Poeme alese de Anne Sexton. Din 2013 până în 2019, a condus cafeneaua literară Tramvaiul 26.

dacă dormi
vei pierde
toată liniștea

         și toată singurătatea
         și toată tristeţea
         și toate nevoile

treci cu vederea
orașul urcat de mintea ta
ți-ajung planurile
planurile aduc fericirea
fără niciun efort
fără bani
fără dezaprobări

abandonează-i pe ceilalți în cap
lasă-i pe ceilalți
să plângă pentru tine

iar mai departe să nu mergi niciodată

              asta e viaţa în care mișcările nu au nicio noutate

corpu’ a-nvățat
să fie o mașinărie ascultătoare
delimitează ce ai nevoie
de ce nu ai voie

economia mișcărilor
resemnarea târf-a obiceiurilor mele
bagă-te pe sub pielea mea

            tocită tocită tocită

______________________________

 

 

                                    și dă-ne nouă timpul să ne-adaptăm la schimbare și la moarte
                                   și fă-ne să-nțelegem că generozitatea e o momeală

în lumina slabă dinăuntru
caii se învârt în cerc
trag la crivac
să pună sarea pe masă.
după jumătate de an
sunt scoși din mină.
lumina grea de-afară.
orbirea.
gloanțele.

în corpul rece
laptele încă e cald.
filmează nemișcați scena
cu mama ucisă
alăptându-și puii.

valurile încă împing copilul
care-a înotat toată noaptea
trăgând să scape din locuʼ ăla nenorocit.
emigrantul periculos
nu mai amenință civilizația.

pământul se scutură sub apă,
apa se ridică din ce în ce mai puternică,
ei se uită-n jos,
culeg peștii,
slăvesc zeii pentru hrana dată la picioarele lor.

știrile-astea la care mă uit și plâng
și-mi zic: ești bine, proasto, tu ești bine,
tu și orașul tău la fel de mediocru
fumez pe balcon vecinu-și vopsește gardul
pe care câinele tocmai se pișă

 

 

patru feluri de întrebuințare a cepei

1.
s-a desfăcut la cămașă
a scos ceapa de la piept
și-a început
primele foi murdare de mătase și pământ
sunt trecătorii
le îndepărtează, nu are nevoie de ele
urmează fata de la grădiniță
i-a uitat numele și
n-o poate căuta pe facebook
învelișul ăsta e profa
aia care i-a zis că e făcut pentru eșec
asta e slujba lui
uite colegii șeful
nu mai sunt
a tot dat la o parte dar
trebuie că are multe învelișuri
că tot au mai rămas
a scos celelalte funcții ale sale
de fiu de tată de soț și amant
a rămas cu miezul
n-a așteptat să-și pună întrebarea
cine dracu mai e și ăsta
a deschis frigiderul
a luat brânza
și-a mâncat

2.
tu-ți ceapa mă-tii
nu faci nici cât o ceapă degerată
iar el s a revoltat și s-a făcut artist

3.
o putea domoli doar prin călire
doar numele îi amintea ce a fost

4.
mi-am atins în treacăt bărbatul
a făcut doi pași înapoi
și-a înfipt căștile mai bine în urechi
trebuie să fim solidari mi-a zis cu cei în dureri
cu cei care nu mai cunosc apropierea
cu cei care vor muri la distanță
ascultă noi vorbim și ei se îmbolnăvesc
am luat cuțitul tocătorul și ceapa
așa începe totul la bucătărie
când te retragi să furnizezi hrană
de parcă ar fi singurul lucru care te ține în viață
și-apare cel făcut din apropiere de ce plângi mama
tai ceapa nimeni n-are voie să plângă decât sfârtecat

 

______________________________

wenn du schläfst
verlierst du
alle ruhe

           und alle einsamkeit
           und alle trauer
           und alle bedürfnisse

du übersiehst
die gedanklich erklommene stadt
die geschmiedeten pläne genügen dir
pläne führen zum glück
ohne jede mühsal
ohne geld
ohne uneinigkeiten

gib die anderen im kopf auf
lasse die anderen
für dich weinen

und gehe niemals weiter

           dies ist das leben wo die bewegungen nichts neues verraten

der körper versteht sich darauf
eine gefügige maschine zu sein
grenze ab was du brauchst
von dem was du nicht brauchst

sparsamkeit der bewegungen
resignation hure meiner gewohnheiten
komm und geh mir unter die

              abgetragene abgetragene abgetragene haut

______________________________

 

                                                       und gib uns die zeit den wandel und den tod mitzugehen
                                                       und lasse uns erkennen, dass großmut ein köder ist

 

 

im fahlen licht drinnen
drehen sich die pferde im kreis
ziehen den göpel
das salz auf den tisch zu bringen.
ein halbes jahr später
kommen sie aus dem bergwerk heraus.
draußen schweres licht.
verblendung.
kugeln.

im kalten körper
ist die milch noch warm.
reglos filmen sie die szene
der getöteten mutter
die ihre jungen noch stillt.

die wellen stoßen noch die waise
die nachtsüber geschwommen
um jenem elenden ort zu entkommen.
der gefährliche migrant
bedroht die zivilisation nicht mehr.

die erde bebt unter dem wasser,
das wasser türmt sich mächtiger auf,
sie blicken nach unten,
sammeln die fische auf,
preisen die götter für die nahrung vor ihren füßen.

diese nachrichten, die ich sehe, über die ich weine,
ich sage mir: dir geht’s gut, dummerchen, dir geht’s gut,
dir und deiner mittelmäßigen stadt
ich rauche auf dem balkon der nachbar malert den zaun
auf den der hund grad pisst

 

 

vier arten zwiebeln zu handhaben

1.

er knöpfte das hemd auf
holte die zwiebeln aus der brusttasche
und fing an
die ersten schmutzigen blätter aus samt und erde
sind die passanten
er entfernt sie, er braucht sie nicht
dann das mädchen aus der kita
er hat ihren namen vergessen und
er kann sie auf facebook nicht finden
dieses blatt ist die lehrerin
die die ihm sagte er sei zum scheitern verurteilt
dies ist sein job
schau seine kollegen der chef
sind schon weg
er hat alles entfernt aber
es muss wohl viele schichten geben
denn es sind
seine anderen rollen noch da
sohn, vater, ehemann, lover
das herz ist noch da
er nahm sich keine zeit sich zu fragen
wer er im innersten verdammt nochmal sei
er öffnete den kühlschrank
nahm den käse
und aß

2.
verfickte zwiebel
keine faule zwiebel bist du wert
er lehnte sich auf, wurde künstler

3.
beruhigen konnte er sie nur durch dünsten
allein der name erinnerte an das was sie war

4.
im vorbeigehen berührte ich meinen mann
er wich zwei schritte nach hinten aus
schob die kopfhörer fester in die ohren
wir müssen solidarisch sein, sagte er, mit denen, die schmerzen haben
die keine nähe mehr kennen
die in der ferne sterben werden
hör zu wir sprechen und die werden krank
ich nahm das messer zur hand und die zwiebel
so wie in der küche eben alles beginnt
wenn du dich dort zwecks nahrungslieferung einschließt
als hielte dich dies allein am leben
und der aus nähe erschaffene erscheint warum weinst du mutter
ich schneide zwiebeln niemand der nicht zerhackt ist darf weinen

 

* Traducere în limba germană de Carmina Peter

 

Carmina Peter s-a născut în 1978 în Codlea, România. A studiat literatura comparată, engleza și istoria (la Sibiu și Berlin). În anul 2014 și-a susținut lucrarea de doctorat despre poetica senzației în proza lui M. Blecher la Freie Universität Berlin. Colaborări cu revista “Sinn und Form”. Carmina Peter își petrece o bună parte din timp predând limba engleză și germană la o școală din Berlin Neukölln.

Carmina Peter geboren 1978 in Codlea, Rumänien studierte Allgemeine und Vergleichende Literaturwissenschaft, Anglistik und Geschichte in Sibiu und Berlin. Im Jahr 2014 promovierte sie an der Freien Universität Berlin mit einer Arbeit zu M. Blechers Poetik des Empfindens. Beiträge u. a. in der Zeitschrift „Sinn und Form“. Carmina Peter verbringt außerdem viel Zeit damit, Kindern in Berlin Neukölln elementare Sprachkompetenzen zu vermitteln.