Tiberiu Neacșu

 
 
 
Tiberiu Neacșu e poet și traducător, autor a două cărți. Selecții din poemele lui au fost traduse (și publicate) în engleză, franceză, spaniolă, portugheză, italiană, catalană, arabă, turcă. Îi plac sarmalele și poezia lui Frank Bidart.

Cântec vechi
(de amor și chin)

O, Zamolxe, a spus, și sica s-a mai legănat o dată
în boarea dimineții. Sica mea încrustată cu povestea
nopții ce mi-a dat dreptul de a fi bărbat. L-am ucis
lent – mă făcuse s-alerg zile-ntregi, aveam un deget
degerat și cristalele de zăpadă-mi înjunghiau
pielea metodic – într-o altă poveste pe care n-o voi
spune aici. Aici, doar despre drum. Picioarele
îmi tremurau în aburii sfârșitului, simțindu-l încolțit.
Întâi i-am arătat calm că nu se poate scăpa.
Nu din grota în care-l prinsesem cu niște carne
veche de oaie stropită cu sânge proaspăt de
câță neouată și ne-ncălecată. Și a încercat. Și acum
pereții poartă urmele neputinței lui, neputințe paralele
și plicticoase. Întrerupte unde unghiile nu mai puteau
zgâria, colorate unde unghiile dispăruseră cu totul.
Apoi tânguirile, mușcăturile, gâtul zdrențuit în lanț
și candoarea îmblânzirii. Supunerea. Speranța la viață.
Și mâna nu e pentru mângâiat. Și nimic nu e pentru
oblojit. Și ochii strălucesc ca un colț de știucă
pe malurile verzi ale râului în care femeile limpezesc
coșurile cu țesături. Foamea îi străpunge stomacul
pentru prima oară. Dinții îi pocnesc peste gingii.
Mușcă din pietre și ele-l zdrobesc până la ultimul fir
de praf. Până din el nu mai rămâne decât o fibră fumurie
atârnând între cer și pământ și mișcându-se spiralat.
Și dintr-o pală de vânt se duce și el și parcă dispare
printr-o altă parte a văii. O, Zamolxe, a spus din nou,
și sica mea i-a alunecat până-n mijlocul pieptului.