Cosmin Manolescu & Daniel Sur

Cosmin Manolescu este coregraf și performer, director executiv al Fundației Gabriela Tudor și al companiei Paradis Serial, sub care își realizează proiectele artistice. În 1996 beneficiază de o rezidență coregrafică la Lisabona oferită de Forum Dança în cadrul programului „Les pépinières européennes pour jeunes artistes“, ocazie cu care realizează spectacolul „No Angels“. În 1997 organizează la București Zilele Dansului Contemporan Portughez, primul eveniment internațional al Fundației Gabriela Tudor. În perioada 2011-2015, împreună cu Ștefania Ferchedău, a condus proiectul european de mobilitate și creație artistică E-Motional, co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Cultura 2007-2013, unde a colaborat cu artiști și organizații din Portugalia, Letonia și Luxemburg. În luna martie 2017, Fundația Gabriela Tudor a lansat proiectul pilot #dansliteratura, în cadrul programului „20 ani/ există un viitor pentru dansul contemporan”. Proiectul #dansliteratura extinde limitele unor istorii literare și coregrafice și sparge tiparul de insularitate caracteristic dansului, deschizînd noi perspective de cercetare artistică interdisciplinară.

Mai multe pe https://cosminmanolescu.wordpress.com/

Daniel Sur (n. 29 noiembrie 1974, în Tileagd, jud. Bihor) este poet, prozator, scenarist și promoter cultural. Licenţiat în filosofie la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca (1997), absolvent de Master în Hermeneutică (1999) la aceeaşi universitate. A debutat editorial în 2006, cu volumul de poezii Texte de sedus femei prea romanţioase, EdituraEikon. A mai publicat volumul de poezii Polipi, Editura Tracus Arte, 2012 şi romanul Poliţistul lui Dumnezeu, Editura Ideea Europeană, 2012. Câştigător al concursului de proiecte cinematografice C.N.C. cu un scenariu de scurt metraj şi unul de lung metraj. Scenariul de scurt metraj s-a materializat în filmul Trenul, care va fi lansat în cinematografe în acest an. În 2015, înființează, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Arte Vizuale Contemporane, Galeria Întâlnirilor – un program de promovare a oamenilor, proiectelor sau iniţiativelor valoroase din zona culturală.

O paralelă între evoluția poeziei și structurile emoției

Cosmin Manolescu: Cât de importantă este emoția în poezie?

Daniel Sur: Emoția reprezintă astăzi pentru poeți un adevărat element de identitate. Ea le permite acestora să se diferențieze de „barbari”, de non-poeți și asigură posibilitatea de comunicare, dincolo de variațiile dialectale ale limbilor. În sfârșit, se pare că emoția nu poate fi separată de întreaga tradiție pe care o poartă în propria fibră. Forma scrisă a emoției o reprezintă poezia, iar la prestigiul acestei legături a contribuit bogata literatură care a fixat în mod durabil forme și genuri în cultura occidentală. Cred că s-ar putea stabili o paralelă între evoluția poeziei și structurile emoției. S-a mai spus că, datorită proprietăților poeziei (suplețea și varietatea construcțiilor etc), au putut să apară noi forme ale emoției, forme care până la urmă pot fi abstractizate. Sigur, a existat o legătură puternică și între poezie și gândire, dar astăzi gândirea nu influențează în mod decisiv poezia. În antichitatea greacă exista o legătură profundă între discursul filosofic și cel poetic, însă momentan, emoția și poezia par actorii unei tautologii eterne.

C.M.: Care este poezia corpului tău?

D.S.: Din când în când dansez. Simt nevoia periodic să-mi exprim emoția prin gest și să-mi satisfac nevoia de joc. Există ritmuri pe care nu pot să le scriu, așa că sunt nevoit să le dansez. Cândva aveam o miză secretă în ceea ce privește dansul, chiar am avut câteva încercări timide în acest domeniu, dar cam atât. Atunci când îl practic, adică foarte rar, din ce în ce mai rar, din păcate, dansul mă face mă simt în siguranță. Mi se pare că îmi recuperez corpul, că ajung să mă cunosc mai bine.
Trebuie însă să spun că dansez foarte prost și că nu voi depăși niciodată categoria amatorilor, dar nu îmi pasă. Gesturile dansatorilor sunt vii atâta vreme cât vorbesc, și aceasta într-un chip inaccesibil obiectelor naturale și subiecților care le produc. Dansul, ca și poezia, este nebunia care mă face să mă simt mult mai bine.

C.M.: Care crezi că este cel mai frumos lucru – să iubești sau să fii iubit?

D.S.: Greu de spus, greu de răspuns la această „dialectică infinită a spiritului”. Ceea ce este cu adevărat surprinzător – nu frumos – este faptul că atunci când vorbim de iubire facem cel mai egoist exercițiul identitar. Când iubești preiei între hotarele tale o altă geografie. Când ești iubit ești preluat, ești confiscat într-o lume necunoscută. Oricum ar fi, este vorba de tine și de grija pe care ți-o porți. Când vorbești de iubire te referi în fond la sentimentul plenar al eului. Celălalt contează doar ca stimul să-ți exersezi propriul eu, propria identitate. Privite astfel lucrurile nu cred că mai putem vorbi de frumusețe, ci doar de preferințe. De confort. Pentru mine ar fi confortabil să fiu iubit, dar sunt mai predispus să iubesc.

C.M.: Care este fericirea poeziei?

D.S.: Nu știu care este fericirea poeziei sau dacă există așa ceva. Pot să spun cum îmi închipui că ar putea arăta astăzi o astfel de fericire. Pe scurt, un oraș plin doar cu restaurante. Fără clădiri de locuit, fără străzi, fără mașini și mijloace de transport în comun. Un oraș doar cu restaurante care comunică între ele, unde fiecare are specificul lui, unul american, unul rusesc, altul coreean, altul italienesc, altul japonez… Pline toate cu petrecăreți liniștiți ― aproape interiorizați, respirând un aer de fericire calmă, de loisir narcotic, într-o scenă rafinată, populată de oameni aflați la capătul istoriei, beneficiind de meniuri poetice fabuloase adunate din toate epocile și din toate zonele lumii. Din când în când un client se ridică în picioare, sala aplaudă, apoi se face liniște, clientul își citește producția poetică și își reia locul. Dacă aplauzele continuă, clientul se ridică din nou și se înclină sfios către sală, apoi se așază iar, în vreme ce un alt client se ridică și învăluie restaurantul cu o privire caldă. Citește și așteaptă aplauze. Și tot așa, din restaurant în restaurant, la nesfârșit.