Ruxandra Cesereanu
Ruxandra Cesereanu s-a născut în Cluj, la 17 august 1963. Actualmente este profesor la catedra de Literatură Comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Face parte din stafful Phantasma, Centrul de Cercetare a Imaginarului, în cadrul căruia a susținut ateliere de scriere creatoare în poezie, proză și scenariu de film (2002-2016). A publicat 8 cărți de poezie, cele mai cunoscute fiind: Oceanul Schizoidian (1998, 2006); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002, 2016); Kore-Persefona (2004); Coma (2008); California (pe Someș) (2014). A publicat 2 cărți experimentale de poezie, la patru mâini, alături de Andrei Codrescu (Submarinul iertat, 2007) și de Marius Conkan (Ținutul Celălalt, 2011). Are 4 cărți de poezie traduse în Statele Unite ale Americii (Schizoid Ocean – 1997, traducere de Adam J. Sorkin și Claudia Litvinchievici; Lunacies – 2004, traducere de Adam J. Sorkin; Crusader-Woman – 2008, traducere de Adam J. Sorkin; și Forgiven Submarine – 2009, traducere de Andrei Codrescu, co-autor al cărții) și două cărți de poezie traduse în limba italiană (Coma – 2011, Venezia dalla vene viola. Lettere da una cortigiana, 2015, – traducerile au fost făcute de Giovanni Magliocco). Ca prozatoare a publicat 7 cărți, cele mai cunoscute fiind: Tricephalos (Editura Dacia, 2002); Nebulon (Editura Polirom, 2005); Naşterea dorinţelor lichide (Editura Cartea Românească, 2007); Angelus (Editura Humanitas, 2010) și Un singur cer deasupra lor (Editura Polirom, 2013, 2015). Romanul Angelus a fost publicat și în limba engleză, în 2015, în traducerea lui Alistair Ian Blyth.
Jim călăreşte şarpele
poem psihedelic
La uşile clarobscure am bătut ca să-l caut pe Jim,
el călărea şarpele cu ochii închişi,
uşile aveau aripi înnegrite de vin,
dinăuntru se auzea povestea amantului mirobolant
şi a războinicului Jim.
Mîinile lui erau mîini moarte de demon,
părul lui era de leu tînăr, uman,
Regele Şopîrlă i se spunea
căci ştia să călărească şarpele cu foc în gură.
Ceaţa cădea din ascunziş, Jim călărea şarpele care nu avea picioare,
doar o coadă din lumea cealaltă spre lumea aceasta şi călătorea.
Neoane aprinse pe buze umede,
Jim, băiatul, ar fi fugit de acasă cîndva,
dar pe atunci şarpele nu era, nu venise, ci abia se năştea.
Jim pluteşte în corabia zgîrie norilor,
şarpele vorbeşte cu limba despicată de soare,
Jim cade în odăile şamanice,
regatul şerpesc de la venirea zorilor se-ntinde pînă la amiază,
cînd carnea visează că-i mătase foşnitoare.
Marea de păr lung are valuri moarte,
nisipul intră în gură, deşertul creşte pe frunte,
bea, Jim, iartă luna virilă care ţi-e călăuză spre bordelul părăsit.
O singură tîrfă a mai rămas
şi ea se răsuceşte în pat cu bărbatul aurit al morţii.
Şarpele se lipeşte de reclame aprinse,
rozătorii destinului trec pe străzi în haine de piele,
barurile sînt mări stîncoase, pline de crabi,
bestiile stau lîngă zidurile de execuţie ale amurgului,
frica e verde sau violetă,
şarpele stă încolăcit pe capul şamanului,
Jim îi caută pe noii vikingi care se droghează în anticamera zorilor.
Insula toamnei se scufundă,
umbre cresc pe umerii soarelui,
copilul idiot spune un cîntecel de dragoste,
şarpele are dinţi şi ochi de oglinzi,
dinţi de diamant pentru suferinzi.
Fluturii înviaţi sînt prinşi de pescarii deşertului,
Jim, canibalul, doarme pe patul electric.
Fii bîntuit, Jim, binecuvîntări nu-ţi dă nimeni,
doar beznele te vindecă şi umbra pe care o porţi mereu lipită de piele,
căci eşti un greu de-mblînzit ales al extazului.
Şamanul vorbeşte cu zîmbetul neantului,
vulturul delirează, deşertul s-a făcut oglindă fierbinte,
în ea se priveşte trimisul cu păr scămos şi încălţăminte stricată.
Hei, vagabondule, cît timp ai dansat,
pe ce cale-ai păşit ca să ajungi pînă aici, strigînd!
Vii din ţara tăcutului întuneric,
din zona păzită de gardieni cu însemne regeşti
sau de orbi respirînd întretăiat?
Pe fiecare deget ai un inel,
sinucigaşi trişti se-nvălmăşesc la periferia somnului,
scînteind de parc-ar lumina cu farurile o uriaşă motocicletă din cer.
Frontiera pustie cu stînci lichide,
aceasta-i ţara al cărei locuitor eşti, Jim,
fără miezul nopţii, la uşile explodate ale zorilor bătînd,
aspru pelerin cu nări devastate,
cu trei ochi deliraţi,
cu cine ştie cîte fîntîni spre centrul pămîntului săpînd.
Femeile te-au violat,
bărbaţii au făcut febră pentru tine,
rînjiţi, făpturi molatice aşezate pe scaune turnante,
barurile sînt casele lăudate ale bărbosului de Sus.
Oraşul vorbeşte prin florile de sifilis,
uşi de carne, porţi ale golului,
acolo unde se cade la nesfîrşit,
tunel oranj, clinică atlantidă, sală pufoasă de tortură,
tăiaţi, înţelepţi rîvnitori, cu bisturie de aer!
Şarpele fumează marijuana,
nu mă lăsaţi aici, voi, tîrfe care vă daţi jos ciorapii negri,
eu sînt Jim.
Umbra lumilor spartă-i de păsări de noapte,
drogaţii ling soarele violet sub care vor muri,
animale bolnave zac şi urlă cuminte,
aici nu există mutilaţi cu clonţ de foc,
bolnavă-i şira spinării cu beculeţe aprinse,
eu ştiu povestea lunii albe şi cîntecul oaselor vizionare.
Telefonul e o femeie rujată isteric pe pleoape,
alo, aici Jim, dincolo-i Nimeni,
sfîrtecă-mi voalul de mireasă, eu sînt Nimeni.
Jim nu mai poate pleca din josul lumilor,
în odăile reci de acolo, mereu cu perdelele trase,
zace în scrîşnet şi-n somn de astrolog.
(din volumul Oceanul Schizoidian, 1998, 2006)
Jim Rides the Snake
A psychedelic poem
At the chiaroscuro doors I knocked so as to find Jim
and he was riding the snake with closed eyes,
the doors had wings blackened by wine,
from inside, one could hear the story of the marvellous lover
and of wary Jim.
His hands were of a dead demon,
his hair was of a lion, human and young,
King Lizard he was called,
for he could ride the snake with fiery mouth.
The fog would descend from its hiding place,
Jim was riding the snake that had no legs and no saddle,
but a tail from the other world towards this and would travel.
Neons lit on humid lips,
Jim, the boy, would have liked to run away from home sometime,
but then the snake did not exist,
he had not arrived but was to be born.
Jim floats in the ship of the skyscrapers,
the snake talks with his tongue split by the sun,
Jim falls into the shaman rooms,
the snake kingdom stretches out from dawn to midday,
when the flesh dreams of being rustling silk.
The sea has dead waves for its long hair,
the sand enters the mouth, the desert grows on the forehead,
drink, Jim, forgive the virile moon
that leads you to the deserted brothel.
There’s only one whore left,
and she wrings in bed with the golden man of death.
The snake sticks to flashy billboards,
the rodents of destiny roam the streets in leather jackets,
the bars are rocky seas, full of crabs,
the beasts sit near the dawn’s execution walls,
the fear is green or violet,
the snake sits curled on the shaman’s head,
Jim is looking for the snake’s confessors,
the new vikings doping in dawn’s waiting room.
The island of fall is sinking,
shadows grow on the sun’s shoulders,
the idiot child utters a love song,
the snake has eyes and teeth of mirror,
diamond teeth for those in sufferance.
The resurrected butterflies are caught by the fishermen of desert,
Jim the cannibal is sleeping on an electric bed.
Be haunted, Jim, nobody will give his blessing,
just darkness will heal you,
and the shadow you always wear close to your skin,
for you are a hard-to-be-tamed chosen of ecstasy.
The shaman says the truth with the smile of nothingness,
the vulture is delirious, the desert has turned into a hot mirror,
in it looks the messenger with fibrous hair and worn-out shoes.
Hey tramp, how long have you danced,
which way have you taken so as to reach this point, shouting!
Are you coming from the land of silent darkness,
from the zone guarded by guards with kingly blazon
or by the heavily-breathing blind?
On each finger you have a ring,
sad suiciders crowd at the outskirts of sleep,
sparkling as if a huge motorcycle from above
would flash its headlights.
The deserted frontier with liquid rocks,
this is the land where you live, Jim,
without midnight, knocking at the exploded doors of dawn,
rough pilgrim with devastated nostrils,
with three delirious eyes,
with nobody knows how many fountains
digging towards the centre of the earth.
The women have raped you,
men were feverish for you,
time stood ajar,
grin, thou soft creatures sitting on rotating chairs,
the bars are the cherished houses of the Bearded from above.
The city is talking through the syphilis flowers,
flesh doors, the last gates of emptiness,
there where one falls endlessly,
the great tunnel, Atlantis clinic, fluffy torture room,
cut, coveting wise men, with lancets of air!
The snake smokes marijuana,
do not leave me here, you whores taking off your black stockings,
it’s me, Jim.
The shade of the world is broken by night birds,
the drugged lick the violet sun under which I will die,
sick animals lie and yell obediently,
there are no crippled with beak of fire here,
sick is the spine with tiny lighted bulbs,
I know the story of the white moon
and the song of the visionary bones.
The telephone is a woman hysterically painted
with lipstick on her eyelids,
hello, this is Jim, there’s Nobody on the other side,
tear my bride veil, I am Nobody.
Jim cannot leave the bottom of the worlds anymore,
in the cool chambers there, always with drawn curtains,
he lays in flute gnashing and astrologist sleep.
(translated by Claudia Litvinchievici)
From Schizoidian Ocean (1997, 1998, 2005)
fotografii de Aura Poenar
tango hot couture
1.
mâna mea e în dreptul inimii prin spatele tău
legată cu o eșarfă roșie la ochi,
cristalul swarowski se mișcă pe piept și măsoară cusătura inimii
o cutie cu funda ruptă.
stau pe vârfuri apoi pe călcâie încât doar o pagină de hârtie mai încape
piciorul meu de iederă se ridică în aer ca un braț tăiat
piciorul tău așteaptă și îmi oprește căderea.
cristalul swarowski mă lovește în frunte
închid ochii și miros câmpiile din buenos aires.
2.
respirația ta e un talisman peste părul meu tuns scurt franțuzește
înot cu spatele și tocurile pantofilor taie podeaua cu înțepătura lor.
între aceste puncte de viață atingerea e o conductă
pentru niște dansatori care merg pe sârmă
așa cum le poruncește stăpânul tangoului.
femeia ar vrea să facă mișcări spre cer cu piciorul ei deșucheat
dar bărbatul îi strânge umărul într-o menghină
și nu o lasă să plece în lume decât împreună cu el.
3.
degetele tale de bărbat sunt strâmbe și fine
degetele mele de femeie sunt drepte și aspre
ne sprijinim ca niște pomi dezgoliți
iar între noi se naște o putere de viață
pe care noaptea nu o poate distruge și dimineața nu o poate alunga
din gât iese o umbră care îmi țese rochia
și-i coase mânecile răsfrânte împunse de pantofi.
4.
femeia este o capodoperă cu jartiera aranjată pentru dans
picioarele ei sunt niște spini uriași.
întotdeauna cu mersul de rac se mișcă femeia
fără să știe cine se află în dâra ei perfectă.
5.
mă aștepți să te ajung cu piciorul pe coapsă
glezna mea te atinge de parcă ai fi o pisică
apoi se învârte în aer și plonjează asemenea unui înotător.
trebuie să străbat cu trufie respirația
iar tu să muncești pentru stăpâna ta dansatoare cât pentru o viață întreagă
ca ea să ajungă în partea cealaltă a corpului.
doar acolo se va putea vedea dacă inima este una singură
ori s-a preschimbat în cei doi plămâni din care a crescut mișcarea.
6.
vârful piciorului meu lângă vârful piciorului tău ca niște boturi de animale
între aceste animale există o complicitate de spovedanie
așa cum între brațe există o complicitate de jucării despachetate.
șoldurile mele și pieptul tău
sunt niște steaguri pe câmpul de bătălie.
în rochia de femeie există violență
așa cum în cămașa de bărbat există cruzime.
atunci când rochia s-a despicat
mâinile au atins-o ca pe o materie vulnerabilă
apoi înăuntrul rochiei ceva s-a înălțat la cer
iar în afară au rămas doar picioarele pe vârfuri.
7.
piciorul meu fuge în timp ce pieptul tău rămâne
și caută urma piciorului fugit din imperiu.
a existat cândva un trup coerent
alcătuit din două tuburi omenești
care se înălțau deopotrivă cu pieptul
urcând în locurile de unde se zăreau niște inimi.
piciorul meu se retrage viclean
ca să îl dorești cât mai aproape de tine
ca pe o carne care s-a înstrăinat
și nu-și mai găsește perechea decât tulburându-se.
8.
genunchiul meu ți se așezase pe șold
și lustruia osul pelvian ca un pantof
rochia era despicată pe șira spinării
te auzeam cum numeri pașii înapoi scârțâind pe parchet.
între vârful piciorului și călcâi se găsea o viață de femeie
iar între gâtul și gura mea se găsea o viață de bărbat.
niște figuri geometrice inventate
cu muchii de cruzime.
9.
te înțep cu tocul în coapsă
acesta e semnul că dansul poate începe
și că obrăznicia mea e îngăduită.
panglica de catifea de la gât e singura bijuterie acceptată
de parcă mi-aș arăta dinții.
sunt o îngrijitoare a corpurilor mișcătoare
înfricoșată de obiecte
și totuși tocul meu ar înțepa chiar și coapsa lui dumnezeu
dacă ar putea ajunge la cerul lui țeapăn
ca să facă din bărbatul acela bătrân și celebru un dansator.
_
* Am scris acest poem după ce am participat câteva luni la cursuri de tango, în 2012, la Cluj. Un an mai târziu, la Buenos Aires, am văzut și două spectacole de tango (unul grozav, altul plicticos). Am fost fascinată în timpul cursurilor de tango mai ales de mișcările capului și gâtului în timpul dansului și a felului în care cei doi parteneri trebuie să se adapteze unul la altul, de-abia apoi de felul în care brațele și picioarele au un rost central și multiplu. Am gândit poemul segmentat în diferite mișcări ale dansului de tango, chiar dacă, dincolo de aceasta segmentare tehnică, poemul meu seamănă cu un poem de dragoste, hot line. Tocmai din această pricină titlul este ceea ce este: nu tango haute couture, ci tango hot couture.